COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

 

H O T Ă R Î R E

cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Comisiei Naţionale a Pieţei

Financiare nr.53/5 din 31.10.2008 „Privind stabilirea primei de asigurare

de bază şi valoarea coeficienţilor de rectificare aferenţi asigurării

obligatorii de răspundere civilă auto internă şi externă”

 

nr. 61/11  din  19.12.2008

 

Monitorul Oficial nr.3-6/3 din 16.01.2009

 

* * *

ÎNREGISTRAT:
Ministrul justiţiei
nr. de înregistrare 633
din 30 decembrie 2008
_________ Vitalie PîÎRLOG

 

În vederea executării prevederilor art.11 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006 “Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35, art.112), pct.2 din Hotărîrea Guvernului nr.318 din 17.03.2008 „Cu privire la aprobarea Metodologiei de calcul al primei de asigurare de bază şi al coeficienţilor de rectificare pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.61-62, art.392) şi în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.b), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 “Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare” (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), luînd în consideraţie aderarea începînd cu 01.01.2009 a Federaţiei Ruse la Sistemul Internaţional de asigurare „Carte Verde”, Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Anexa nr.2 la Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.53/5 din 31.10.2008 „Privind stabilirea primei de asigurare de bază şi valoarea coeficienţilor de rectificare aferenţi asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă şi externă” se modifică şi se completează după cum urmează:

1) la punctul 1 cuvintele „Zona 2” se substituie cu cuvintele „Zona 3”, iar după cuvintele „58 euro” se completează cu sintagma „ , pentru Zona 2 (Ucraina, Belarus şi Federaţia Rusă) în mărime de 165 euro”;

2) la punctul 2:

a) după cuvintele „Zona 1” se completează cu cuvintele ”, Zona 2”, cuvintele „ şi Zona 2” se substituie cu cuvintele „ şi Zona 3”, iar în continuare cuvintele „tabelele nr.8 şi nr.9” se substituie cu cuvintele „tabelele nr.8-10”;

b) după tabelul nr.8 se completează cu un tabel nou, tabelul nr.9, cu următoarea formă şi conţinut:

 

Tabelul nr.9

 

Mărimea coeficientului de rectificare K1v stabilit în funcţie de tipul autovehiculului,

numărul de locuri sau masa totală a autovehiculului pentru Zona 2

(Ucraina, Belarus şi Federaţia Rusă)

 

Tipul autovehiculului

Codul

Coeficientul
de rectificare
K1v

Autoturisme cu pînă la 9 locuri (inclusiv al conducătorului)

A

0,8

Autocamioane cu masa totală pînă la 3,5 tone

C1

0,9

Autocamioane şi autotractoare cu masa totală de peste 3,5 tone

C2

1,4

Autovehicule destinate transportului de persoane, cu pînă la 17 locuri, inclusiv al conducătorului

E1

0,9

Autovehicule destinate transportului de persoane, cu peste 17 locuri

E2

1,1

Motociclete

B

0,4

 

c) tabelul nr.9 devine tabelul nr.10, iar în denumire sintagma „Zona 2 (toate ţările sistemului Carte Verde) se substituie cu sintagma „Zona 3 (toate ţările sistemului Carte Verde);

d) tabelul nr.10 devine tabelul nr.11.

3) la punctul 3 cuvintele „tabelul nr.10” se substituie cu cuvintele „tabelul nr.11”.

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare din 1 ianuarie 2009.

 

PREŞEDINTELE COMISIEI

NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE

Mihail CIBOTARU


Chişinău, 19 decembrie 2008.

Nr.61/11.

 


__________
Comisia Naţională a Pieţei Financiare
Hotărîre nr.61/11 din 19.12.2008 cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.53/5 din 31.10.2008 “Privind stabilirea primei de asigurare de bază şi valoarea coeficienţilor de rectificare aferenţi asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă şi externă//Monitorul Oficial 3-6/3, 16.01.2009